babyliss-romania.ro
babyliss-romania.ro
Coșul meu

Nu ai niciun produs in cos.

Închide

REGULAMENT CONCURS INSTAGRAM Festival Hair By BaByliss

REGULAMENT CONCURS INSTAGRAM

Concursul „Festival Hair by BaByliss” este organizat de SC SKIN MEDIA SRL în perioada 07.06.2025 – 03.07.2025

Acești termeni și condiții reglementează modul în care aveți dreptul să accesați și să utilizați serviciile asociate concursului „Festival Hair by BaByliss” (denumit în continuare „Concursul”). Pentru a participa la acest concurs, trebuie să citiți și să acceptați integral termenii și condițiile descrise mai jos, inclusiv politica privind datele personale.

 

ART. 1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI

Organizatorul concursului este SC SKIN MEDIA SRL, cu sediul în București, Str. Mendeleev Nr. 5, Et. 2, Sector 1, cod poștal 010361, România. Email de contact: marketing@babyliss-romania.ro
Concursul se va desfășura cu respectarea prevederilor prezentului regulament (denumit în continuare „Regulamentul”).

 

ART. 2. DURATA ȘI ARIA DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI

Concursul se desfășoară în perioada 07.06.2025 – 03.07.2025, pe platforma Instagram, pe pagina oficială:
https://www.instagram.com/babyliss_romania

 

ART. 3. DREPTUL DE PARTICIPARE

La Concurs poate participa orice persoană fizică cu domiciliul în România, care a împlinit vârsta de 18 ani la data începerii concursului și deține un cont public și activ de Instagram. Nu pot participa angajații SC SKIN MEDIA SRL, ai companiilor partenere sau rudele acestora până la gradul al II-lea inclusiv.

Participarea implică acceptarea integrală a prezentului regulament.

 

ART. 4. MODUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI

Participanții trebuie să:

  1. Creeze un look de festival folosind un beauty gadget BaByliss.
  2. Posteze o fotografie sau un Reel pe Instagram.
  3. Eticheteze contul oficial @babyliss_romania.
  4. Folosească hashtag-ul #FestivalHairBaByliss.

Participarea este validă doar dacă profilul este public, iar tag-ul și hashtag-ul sunt vizibile.

 

ART. 5. DESEMNAREA CÂȘTIGĂTORILOR

Câștigătorii vor fi desemnați săptămânal, în fiecare vineri, prin tragere la sorți dintre participanții eligibili din săptămâna respectivă.
Anunțarea câștigătorilor va fi făcută prin Instagram Story pe pagina @babyliss_romania.

 

ART. 6. PREMII

Premiile săptămânale constau într-unul dintre următoarele produse BaByliss (în funcție de extragere):

  • Ondulator afro BaByliss C449E
  • Placă de creponat W2447E BaByliss
  • Perie cu aer cald Air Power Volume AS95E BaByliss
  • Air Wand all in 1 BaByliss

Premiile nu sunt convertibile în bani și nu pot fi schimbate. Valoarea fiecărui premiu va fi menționată în comunicarea oficială.

 

ART. 7. VALIDAREA CÂȘTIGĂTORILOR

Pentru validare, câștigătorii trebuie să:

  • Transmită pe emailul marketing@babyliss-romania.ro următoarele:
    nume complet, adresă de livrare completă, număr de telefon, email și copie după actul de identitate.
  • Posteze ulterior o fotografie cu premiul câștigat, etichetând contul @babyliss_romania.

Organizatorul poate redistribui imaginea pe Instagram Story oficial.

 

ART. 8. LIVRAREA PREMIILOR

Premiile vor fi livrate în termen de maximum 30 de zile de la validarea câștigătorului.
Dacă persoana desemnată nu trimite datele în 48 de ore, se va apela la o rezervă, anunțată ulterior.
Premiul va fi însoțit de un proces-verbal de predare-primire, care trebuie returnat completat.

 

ART. 9. CONFIDENȚIALITATEA DATELOR

Prin participarea la concurs, vă exprimați acordul ca Organizatorul să prelucreze datele dvs. personale exclusiv în scopul desfășurării concursului. Aceste date nu vor fi transmise către terți fără consimțământul dvs., cu excepția autorităților abilitate.

 

ART. 10. ÎNCETAREA SERVICIULUI

Organizatorul își rezervă dreptul de a suspenda sau închide concursul, fără notificare prealabilă, în cazul:

  • încălcării regulamentului;
  • solicitării autorităților;
  • probleme tehnice;
  • activități suspecte.

 

ART. 11. UTILIZAREA CONȚINUTULUI PARTICIPANȚILOR

Prin participare, cedați gratuit și irevocabil Organizatorului dreptul de a utiliza, distribui și publica materialele înscrise în concurs (foto/video), fără limitări de timp sau teritoriu, în scopuri comerciale sau promoționale.

 

ART. 12. COMUNICARE

Organizatorul poate contacta participanții prin email sau telefon pentru validarea premiilor ori alte comunicări legate de concurs.
Prin înscriere, sunteți de acord să primiți astfel de mesaje.

 

ART. 13. TAXE ȘI IMPOZITE

Participarea este gratuită. Organizatorul va suporta toate taxele și impozitele aferente premiilor, conform legislației în vigoare.

 

ART. 14. LIMITĂRI DE RĂSPUNDERE

Organizatorul, partenerii și colaboratorii nu pot fi trași la răspundere pentru:

  • întreruperi tehnice;
  • postări greșite/incomplete;
  • erori în livrarea premiilor cauzate de informații greșite oferite de câștigători.

 

ART. 15. LEGEA APLICABILĂ

Prezentul regulament este guvernat de legislația română.
Participarea implică acceptarea necondiționată a tuturor prevederilor sale.

 

Regulamentul oficial este disponibil gratuit și public pe pagina @babyliss_romania.
Pentru întrebări sau sesizări, vă rugăm să contactați: marketing@babyliss-romania.ro